În jurul vârstei de 8 luni apare bucuria generată de ceea ce copilul reușește să facă: să-și apropie un obiect să o facă pe mamă să vină către el și să îl ia în brațe, etc. În măsura în care se construiesc conduitele inteligente, reușitele copilului sunt tot mai numeroase și generează ceea ce P. Janet numea ” reacția de triumf”. În acest fel treptat se schimbă raportul dintre trăirile negative și cele pozitive și astfel la 6 luni 65% sunt manifestări afective pozitive.
Primul an de viață creează o bază primară puternică a atașamentului față de mamă. R.A. Spitz a aprofundat studiul relațiilor dintre mamă și sugar.(R.A.Spitz,1958) și mai ales efectele negative ale carenței afective materne asupra structurii psihismului infantil. J.Bowlby fiind expert al Organizației mondiale a sănătății, face cercetări asupra dezvoltării copiilor din instituțiile de ocrotire și demonstrează că lipsa îngrijirilor materne provoacă traume fizice, intelectuale, afective și sociale (J.Bowlby,1951).
Comparând rezultatele privind dezvoltarea fizică a copiilor din mai multe instituții de același fel, arată că acei copii care deși aveau condiții materiale mai proaste, erau înconjurați de dragostea celor ce îi îngrijau ,se dezvoltau mai bine fizic decât cei care aveau mâncare din belșug și condiții de sănătate foarte bune dar erau tratați cu răceală. Un înlocuitor bun al mamei poate atenua efectele negative ale despărțirii de mamă, dar nu le înlătură integral. În timp ce readucerea copilului în îngrijirea mamei elimină relativ repede astfel de efecte. Lipsa îngrijirilor materne din primul an de viață se răsfrânge negativ, mai târziu asupra construirii personalității și a formării comportamentelor adaptative. Copii care au trăit astfel de situații sunt înclinați, mai târziu ,spre delicvență, nevroză și au mari probleme în manifestarea încrederii în oameni și în stabilirea unor bune relații cu ceilalți.
Marea valoare formativă a relațiilor familiale și îndeosebi ,ale celor cu mama (G.Mouco,1987)izvorăsc din natura lor deosebită. P.Osterrieth subliniază că : “nici o altă instituție oricât de calificată ,nu este atât de sensibilă la exprimarea trebuințelor .la manifestarea slăbiciunilor sau a potențialului de dezvoltare al copilului , fiindcă nici o altă instituție nu cuprinde ființe legate de copil în mod atât de direct și atât de vital ca tatăl sau mama”.(P.Osterrieth,1973,p.48).
Am putea spune deci că tabloul afectivității sugarului este dominat de atașament față de mamă, care își are începuturile încă în etapa prenatală și implicit mecanisme de formare care încă nu sunt cunoscute în întregime. Evoluția afectivă a sugarului este profund marcată de aceste relații dominate și de climatul afectiv general al familiei. H.S.Sullivan considerase, cu mulți ani în urmă că tensiunea anxietății existență la persoana care îngrijește sugarul I se va transmite acestuia iar echilibrul afectiv al părinților și mai ales al mamei este factor de optima dezvoltare pentru copil.
(Psihologia vârstelor -Tinca Crețu)
